Cum îţi poţi exprima feminitatea într-o lume a bărbaţilor?


Verifică prețurile pe cel mai mare site cu ceasuri din România.

Datorită mişcării feministe, femeile au reuşit să devină aproape egale cu bărbaţii măcar pe plan profesional şi în ochii legii. Dacă în vremurile de demult, mişcarea feministă a fost calea salvatoare, azi tinde să încurajeze femeile să renunţe la acele caracteristici care le diferenţiază de bărbaţi.

Dar haideţi să ne gândim puţin la Regina Elisabeta a Angliei, în prezent în vârstă de 93 de ani. În timp ce se confrunta cu presiunile de a fi o tânără femeie monarh într-o perioadă în care bărbaţii dominau lumea politică, ea reuşea de minune să îşi îndeplinească îndatoririle diplomatice echilibrând profesionalismul, seriozitatea cu încrederea în sine, cu brăţări cu perle şi cu pălării delicate. Regina Elisabeta nu s-a numit niciodată o feministă şi nici nu a pretins că ar fi un bărbat în corpul unei femei. Ea continua să îşi îndeplinească datoriile fără să renunţe la farmecul feminin – sau la rujul ei.

Desigur, nu toate femeile aderă la ideea clasică de feminitate, dar pentru cele care se luptă să îşi exprime aspectele feminine într-o societate predominată de tot felul de presiuni şi judecăţi, următoarele metode ar putea fi de ajutor:

Să învăţăm să ne bucurăm de diferenţe în loc să le neglijăm

Obişnuim să spunem că bărbaţii vin de pe Marte şi femeile de pe Venus, iar ştiinţa încurajează această afirmaţie arătându-ne că, într-adevăr, creierul bărbaţilor diferă de cel al femeilor, motiv pentru care reacţiile femeilor diferă de cele ale bărbaţilor şi comportamentul constrastant este un fenomen natural. Deşi aceste diferenţe duc adesea la frustrare, în general constrastul dintre sexe este complementar şi menţine echilibrul în lume.

Este important să ne amintim că instinctele feminine sunt un fenomen natural şi sănătos, iar feminitatea ocupă un loc aparte. Lacul de unghii roz, pantofii cu toc, câteva brăţări frumoase, toate acestea vă ajută să vă îmbrăţişaţi şi să vă exprimaţi feminitatea. La urma urmei, asta este tot ceea ce contează mai mult. Decât să încercaţi să fiţi mai “bărbat” şi să vă străduiţi astfel să vă potriviţi într-o formă care nu este destinată femeilor, mai degrabă îmbrăţişaţi toate acele aspecte care vă fac să fiţi “sexul slab”, având încrederea deplină că femeile cu a lor feminitate fac lumea un loc mai agreabil.

Să ne gândim la eroinele feminine

Deşi Regina Elisabeta este idolul multor femei, există nenumărate alte femei care dau dovadă atât de feminitate, cât şi de virtuţi asociate de obicei cu bărbaţii puternici. Michelle Obama, Oprah, Angelina Jolie, Ellen Degeneres sunt doar câteva exemple de femei minunate care fac lucruri însemnate pentru umanitate, fără să renunţe la propria feminitate. Iar dacă vom privi la Katrin Davidsdottir, Annie Thorisdottir și Camille Leblanc-Bazinet, vom observa ce antrenamente intense cu ridicări de greutăţi fac aceste femei, purtând îmbrăcăminte de culoare roz şi rimel rezistent la apă.

Să nu ne temem de judecăţile celor din jur

 Feminitatea înseamnă mult mai mult decât să purtăm articole vestimentare de culoare roz, bijuterii sau pantofi stiletto. Fără dar şi poate, acestea sunt expresii exterioare ale instinctelor feminine care ne ajută enorm de mult în a ne îmbrăţişa latura feminină. Trebuie să încetăm să ne mai gândim la ce spun ceilalţi şi să nu ne mai fie teamă de oamenii care ne judecă pentru că exprimăm ceea ce este o parte pură şi bună a persoanei noastre.

Sunt şanse foarte mari ca bărbaţii să ne respecte şi să ne admire tocmai pentru că suntem o expresie a rafinamentului într-o lume mult prea aspră şi dură.

 

 

Verifică prețurile pe cel mai mare site cu ceasuri din România.



Ai ceva de adăugat?...

*